0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi copilași bolnavi au murit după ce părinții au refuzat internarea în spital

Doi copilași bolnavi au murit după ce părinții au refuzat internarea în spital

Situaţie şocantă în Buzău. Doi copii, de unu şi trei ani, au murit după ce părinții lor, membri ai unei comunități religioase, au refuzat internarea lor în spital. Copiii erau suspecţi de meningită, care este o boală contagioasă. Îngrijorările sunt cu atât mai mari pentru că în comunitatea de unde provin copiii, oamenii sunt reticienţi şi refuză colaborarea cu medicii, informează Observatornews

Cei doi copii, o fetiţă şi un băieţel, provin dintr-o comunitate din comuna Rîmnicelu. 2.700 de persoane trăiesc aici, dintre care în jur de 1.000 de copii. 

„Primul copil, cel de un an şi o lună, s-a prezentat pe Camera de gardă pedriatrie în ziua de 19 ianuarie, seara, la ora 22.00, cu stare generală grav alterată, somnolent.

Chiar dacă starea fetiţei era foarte gravă, părinţii au refuzat internarea şi au cerut un tratament pentru acasă. Însă medicul de gardă le-a spus că tratamentul poate fi făcut doar într-un spital performant. Copilul a fost transportat în secţia ATI.

Din nefericire, acolo a decedat în câteva minute”, a declarat Felicia Vasile, director medical la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Și al doilea copil a murit

Nouă zile mai târziu a apărut un alt caz. De această dată, era vorba despre un băieţel de trei ani, din aceeaşi comunitate. I s-a recomandat internarea, mama din nou a refuzat, şi a semnat refuzul de internare.

Părinţii s-au întors cu copilul în comă, după trei ore. Medicii n-au mai putut face nimic. Decesele au fost raportate la Direcţia de Sănătate Publică care a şi început o anchetă epidemiologică cu suspiciunea de meningită, o boală infecțioasă gravă care, netratată la timp, duce la deces. 

Cauzele morții vor putea fi stabilite doar după analizarea probelor prelevate după deces.

Până la stabilirea diagnosticului, autoritățile au mers în comunitate pentru a-i convinge pe localnici să se testeze. Polițiștii au deschis două dosare penale, iar în funcție de rezultatul anchetei se va stabili dacă părinții şi-au dus prea târziu copiii la spital. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS