Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, a transmis, sâmbătă, o scrisoare deschisă guvernului, Ministerului Finanţelor şi parlamentarilor PNL şi PSD, în care afirmă că nu mai poate plăti agentul termic după ziua de marţi. Din lipsa banilor, livrarea agentului termic se va face de către furnizor doar către Spitalul Judeţean şi instituţii sociale. Primarul explică faptul că, în 2021, a plătit 5,5 milioane de lei pentru subvenţia la încălzire pentru tot sezonul rece, iar acum deja a alocat 16 milioane de lei pentru doar două luni, scrie News.ro.
Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, a transmis, sâmbătă, o scrisoare deschisă Guvernului, Ministerului Finanţelor şi parlamentarilor PNL şi PSD. Acesta explică faptul că, deşi a făcut demersuri pentru a obţine ajutor finaniar nu a primit până acum niciun răspuns.
”Această scrisoare deschisă pe care o lansez şi o susţin este în primul rând un strigăt disperat de ajutor, dar în acelaşi timp un apel la solidaritate şi la conectarea tuturor parlamentarilor PNL şi PSD pentru acelaşi deziderat, de a sprijini solicitarea administraţiei locale din Giurgiu. Vă aduc la cunoştinţă faptul că, în acest moment Primăria municipiului Giurgiu a epuizat toate resursele financiare disponibile, mai mult decât atât săptămana aceasta am vândut 700 de certificate de CO2, obţinând suma de 350.000 lei, bani care asigură agentul termic, până marţi 8 februarie 2022”, arată primarul în document.
Potrivit primarului, în situaţia în care municipalitatea din Giurgiu nu va primi un ajutor financiar cât mai repede, Uzina Termoelectrica Production Giurgiu va funcţiona în urma unui plan de urgenţă, adică agentul termic va fi furnizat doar către Spitalul Judeţean de Urgenţă şi instituţiile sociale.
Primăria Giurgiu nu renunță la subvenția pentru căldură
Primarul le-a transmis concetățenilor săi că nu va renunţa la subvenţia pentru căldură, în ciuda dificultăţilor financiare.
”Înţeleg că este foarte dificil să asiguri plata unei facturi în valoare de 2.000 lei (cuantumul unei facturi pentru clienţii casnici, fără subvenţie) doar pentru energia termică şi pentru că sunt conştient că foarte mulţi cetăţeni supravieţuiesc din salarii minime pe economie. Nu este vina mea că preţul gazului a explodat, cum pe de altă parte nu este nici vina giurgiuvenilor care vor să ducă un trai decent, lipsit de povara preţului exorbitant al facturilor. Nu în ultimul rând, vreau să precizez faptul că am ţinut cont de limita de suportabilitate a giurgiuvenilor şi am luat decizia de a nu mări taxele şi impozitele, pentru că cei mai mulţi dintre locuitorii municipiului au venituri foarte mici (pensie minimă sau salariul minim pe economie)”, a mai transmis primarul.
Acesta a explicat că toate resursele financiare ale administraţiei din Giurgiu au fost epuizate pentru plata gazului în avans şi în curând nu o să mai poată asigura întreţinerea oraşului (plata operatorului de salubritate), dezvoltarea (proiecte noi) şi cofinanţarea pentru proiectele europene ce urmează să fie implementate.
Şi alte administraţii din ţară se confruntă cu probleme, cea mai gravă fiind la Timişoara.