0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia a început să-și retragă trupele de la granița Ucrainei

Rusia a început să-și retragă trupele de la granița Ucrainei

Trupele militare rusești au început să fie retrase de la granița cu Ucraina, potrivit Ministrului Apărării de la Moscova, informează Euronews.

Rusia face astfel un pas înapoi și începe să-și retragă armata de la granița țării cu Ucraina, după o perioadă de câteva luni marcată de tensiuni.

Generalul maior Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Rusia, a declarat, marți dimineață, că „pe măsură ce pregătirile militare se termină, ca de obicei, vor avea loc marșurile către locurile permanente de dislocare a forțelor”.

„Unitățile din Armata Sudică și Vestică au finalizat pregătirea și au început deja să încarce vehiculele și aparatura iar azi vor începe să se deplaseze către bazele militare”, a mai spus purtătorul de cuvânt într-un video postat pe Facebook.

Acesta a mai spus că sunt în continuare unele exerciții militare în desfășurare:

„Forțele Armate ale Rusiei continuă un exercițiu la scară largă cu scopul de a pregăti trupele și forțele. Practic, toate districtele militare, cele terestre și aeriene, iau parte ca acest antrenament.”

Reacția Kievului

Ucraina şi Occidentul au reuşit să împiedice o ”escaladare” din partea Rusiei, a afirmat marţi şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, la scurt timp după ce Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că o parte dintre militarii ruşi din districtele de la frontiera cu Ucraina revin la bazele lor după ce au încheiat diferite exerciţii, transmite AFP.
”Împreună cu partenerii noştri, am reuşit să împiedicăm orice nouă escaladare din partea Rusiei”, a declarat Kuleba, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, este totuşi prea devreme pentru a constata o reducere veritabilă a tensiunilor în această criză care afectează Europa de la finalul anului trecut.

”Situaţia rămâne tensionată, dar sub control”, a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene, a doua zi după vizita la Kiev a cancelarului german Olaf Scholz, care efectuează marţi o vizită la Moscova.

”Rusia face mereu tot soiul de declaraţii, iată de ce noi avem o regulă: credem într-o dezescaladare atunci când vedem retragerea” de trupe, a mai spus el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS