5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Dezvoltării a aprobat repartizarea a 28,49 milioane lei către bugetele locale pentru consumul de gaze în decembrie şi ianuarie

Ministerul Dezvoltării a aprobat repartizarea a 28,49 milioane lei către bugetele locale pentru consumul de gaze în decembrie şi ianuarie

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, anunţă că a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a celei de-a treia tranşe, în valoare de 28.493.547,58 lei, din subvenţia de compensare a costurilor legate de achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022, informează News.ro.

”Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a celei de-a treia tranşe, în valoare de 28.493.547,58 lei, din subvenţia de compensare a costurilor legate de achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022”, anunţă ministerul.

Suma repartizată este aferentă consumului de gaze naturale din lunile decembrie 2021 şi ianuarie 2022, potrivit cererilor depuse de unităţile administrativ-teritoriale până la această dată, urmând ca, la cererea administraţiilor locale, să fie alocate alte fonduri în următoarele tranşe – a subliniat ministrul.

”Continuăm să sprijinim cetăţenii şi autorităţile publice locale în plata facturilor pentru încălzire şi aşteptăm şi următoarele cereri ale autorităţilor locale eligibile, care au sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, produsă pe bază de gaze naturale”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Astfel, pentru luna decembrie, municipiile Miercurea Ciuc şi Ploieşti vor primi suma totală de 6.790.813,08 lei, iar pentru luna ianuarie, va fi alocată suma totală de 21.702.734,50 lei pentru Arad, Oradea, Giurgiu, Timişoara, Tulcea şi Focşani.

Legea bugetului de stat pe 2022 prevede 400 milioane de lei pentru această linie de finanţare, iar la mijlocul lunii ianuarie şi la începutul lui februarie, au mai fost acordate subvenţii în valoare totală de aproximativ 61 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS