Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, un cod galben de vânt puternic, de miercuri ora 20.00 până joi la ora 8.00, pentru Carpații Meridionali.

În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 de metri, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 70…90 km/h. Temporar ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă, potrivit ANM.
Județele vizate sunt:
- Caraș-Severin,
- Hunedoara,
- Gorj,
- Alba,
- Sibiu,
- Vâlcea,
- Argeș,
- Brașov,
- Dâmbovița,
- Prahova.