Centralele nucleare operaţionale din Ucraina funcţionează în siguranţă şi nu au avut loc „distrugeri” la facilităţile de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, citând o notificare trimisă de Autoritatea pentru reglementare a energiei nucleare din Ucraina, transmite Reuters.
Facilităţile de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl au fost capturate joi de forţele ruseşti, după ce Moscova a lansat o invazie de amploare a Ucrainei, a declarat un consilier al preşedintelui ucrainean.
Este de importanţă vitală ca operarea în condiţii de siguranţă şi securitate a facilităţilor nucleare din acea zonă să nu fie afectată sau întreruptă
Directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi, a declarat, joi, că este de importanţă vitală ca operarea în condiţii de siguranţă şi securitate a facilităţilor nucleare din acea zonă să nu fie afectată sau întreruptă în niciun fel.
„Cu privire la situaţia de la Centrala Nucleară Cernobîl, Ucraina a informat IAEA că «forţe armate neidentificate» au preluat controlul asupra tuturor facilităţilor de la Cernobîl, localizate în zona de excluziune. Omologii au adăugat că nu au existat pierderi sau distrugeri ale locației industriale. Directorul general Grossi a spus că este de importanţă vitală ca operarea în condiţii de siguranţă şi securitate a facilităţilor nucleare din acea zonă să nu fie afectată sau întreruptă în niciun fel”, se arată în declaraţia AIEA.
La Cernobîl se mai desfăşoară în prezent activităţi de gestionare şi stocare a deşeurilor nucleare
La Cernobîl, unde în 1986 a avut loc cel mai mare dezastru nuclear din istorie, se mai desfăşoară în prezent activităţi de gestionare şi stocare a deşeurilor nucleare, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Internet a operatorului centralei chnpp.gov.ua/en/home.
Potrivit AIEA, în prezent în Ucraina funcţionează patru centrale nucleare.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică „urmăreşte cu îngrijorare situaţia din Ucraina şi face un apel pentru reţinere maximă pentru evitarea oricărei acţiuni care ar putea pune facilităţile nucleare din Ucraina în pericol”.