0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranţa va trimite 500 de militari în România

Franţa va trimite 500 de militari în România

Franţa a decis trimiterea a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO, anunţă Statul Major al armatei franceze.

„Războiul a revenit în Europa pentru prima dată după anul 1945; pentru prima dată după 1945, un stat atacă un alt stat. (…) Forţa este din nou un mod de rezolvare a conflictelor. Franţa face parte din NATO, face parte din Uniunea Europeană. NATO este o organizaţie de apărare colectivă care este fondată pe solidaritate (…) şi trebuie să fim capabili să ne apărăm unii pe alţii. În acest cadru, Franţa contribuie la solidaritatea Alianţei, este un aliat mândru, credibil şi solidar”, a declarat generalul Thierry Burkhard, şeful Statului Major al forţelor armate franceze, într-un interviu acordat acordat France 24 şi RFI .

NATO a decis consolidarea prezenţei în România

„Ca expresie a solidarităţii strategice între statele membre NATO, pentru cazul României, care se află în apropierea imediată faţă de situaţia de război din Ucraina şi în contextul în care NATO a decis consolidarea prezenţei, ceea ce este un semnal clar privind solidaritatea strategică, prin poziţionarea de forţe în România, Franţa, un contributor important la Forţa de reacţie rapidă a NATO, s-a oferit voluntară să asigure rolul de naţiune-cadru, de ţară-lider, prin trimiterea unui batalion în România în curând, vom trimite 500 de oameni, de combatanţi, pentru a oferi susţinere României, dar şi pentru a transmite un mesaj de solidaritate strategică din partea tuturor membrilor NATO”, a precizat generalul Thierry Burkhard.

De asemenea, şeful Statului Major al armatei franceze a anunţat că Franţa va trimite 200-250 de militari şi în Estonia, pentru consolidarea apărării ţărilor baltice.

Conform postului BFMTV, cei 500 de militari francezi vor ajunge în România în prima jumătate a lunii martie, cu echipamente militare precum tancuri de tip AMX 10 şi vehicule blindate Griffon.

În plus, Franţa va participa cu avioane de vânătoare Rafale şi aeronave de realimentare la misiuni de monitorizare în spaţiul aerian al Uniunii Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS