0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSituația din Ucraina, după 10 zile de război

Situația din Ucraina, după 10 zile de război

După zece zile de război, Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”, spune un consilier apropiat al președintelui ucrainean, care precizează că din acest punct negocierile pot fi „constructive”. În paralel, sâmbătă noapte Volodimir Zelenski a avut o nouă discuție telefonică cu Joe Biden, căruia i-a cerut mai mult ajutor financiar pentru a rezista invaziei Rusiei.

MARIUPOL, aproape de o catastrofă umanitară

Primarul oraşului-port Mariupol din sudul Ucrainei, Vadim Boicenko, a declarat că oraşul se confruntă cu o „blocadă umanitară”, fiind lipsit de toate utilităţile.

Militarii ruşi au distrus toate cele 15 linii de înaltă tensiune din oraş, care a rămas fără electricitate de cinci zile, a transmis sâmbătă Boicenko la postul Ucraina TV, potrivit DPA, preluată de Agerpres.

Oamenii tremură de frig în apartamentele lor, în condiţiile în care termocentralele funcţionează pe bază de electricitate, a adăugat el.

Nici comunicaţiile mobile nu funcţionează fără electricitate, a explicat Boicenko.

Boicenko a acuzat partea rusă că a acţionat „foarte metodic” pentru a sista toate proviziile către oraş şi a creşte astfel presiunea.

El a mai acuzat partea rusă că a deschis focul asupra autobuzelor care urmau să-i scoată pe civili din oraş printr-un coridor umanitar sâmbătă.

ORAȘE ATACATE

 Oraşele Sumî şi Lebedin din nord-estul Ucrainei au continuat să se afle sub atacurile ruseşti sâmbătă, a declarat şeful administraţiei regionale din Sumî, Dmitro Jiviţki, pe contul său de Telegram.

Forţele ruse încearcă să preia controlul capitalei ucrainene Kiev şi a oraşului Harkov, dar şi al altor teritorii-cheie în întreaga ţară. Sistemul de încălzire nu mai funcţionează în întregul oraş Ohtîrka, situat între cele două oraşe, iar în unele locuri apa şi electricitatea au fost oprite.

Rușii s-ar putea să aibă cardurile blocate

Visa și Mastercard au transmis sâmbătă seară că suspendă toate operațiunile în Rusia. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai putea folosi nici măcar automatele bancare, nu vor mai putea face plăți online și vor fi nevoiți să retragă banii de la ghișeu, ca în urmă cu câteva decenii.

Ultimul procuror al proceselor de la Nurnberg îl vede pe Putin după gratii

Benjamin Ferencz, ultimul procuror al proceselor de la Nurnberg, unde au fost judecați naziștii, crede că posibilitatea ca Vladimir Putin să ajungă după gratii este cât se poate de reală: „Crimele pe care Rusia le comite la adresa Ucrainei sunt o rușine la adresa societății umane.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS