Serviciile militare britanice de informaţii au anunţat duminica aceasta că forţele ruse vizează zonele populate din Ucraina, dar şi că forţa de rezistenţă ucraineană a încetinit înaintarea rusă, transmite Reuters, conform Agerpres.
Rusia „a răspuns prin vizarea zonelor populate în mai multe locuri, inclusiv în Harkov, Cernigov şi Mariupol”, potrivit sursei citate.
„Rusia a folosit tactici similare în Cecenia în 1999 şi în Siria în 2016, făcând uz de armament atât din aer, cât şi de la sol”, potrivit serviciilor militare britanice de informaţii.
Kremlinul a negat în mod repetat că vizează zonele cu civili.