-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA scăzut numărul refugiaților ucraineni care au intrat în România

A scăzut numărul refugiaților ucraineni care au intrat în România

Ieri, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 80.044 de persoane, dintre care 29.636 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 12,7% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 10.769 cetăţeni ucraineni (în ușoară scădere cu 1,6%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 17.079 cetăţeni ucraineni (scădere cu 19%).

Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 89.164 de persoane, dintre care 26.551 cetăţeni ucraineni (uşoară scădere de 0,3%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 07.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 291.081 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 208.863 cetăţeni ucraineni.

A fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor de călătorie și se lucrează la capacitatea maxima a punctelor de trecere a frontierei.

De asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS