7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANPC: Nu vă lăsați manipulați! România are suficiente stocuri de produse alimentare

ANPC: Nu vă lăsați manipulați! România are suficiente stocuri de produse alimentare

România dispune de suficiente stocuri de produse alimentare cu termen mai îndelungat de valabilitate sau perisabile, inclusiv ulei, şi nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la stocuri, transmit reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cei ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Potrivit unui comunicat al ANPC remis sâmbătă AGERPRES, şeful Autorităţii, Horia Constantinescu, a avut sâmbătă dimineaţa o discuţie cu reprezentanţii AMRCR, în contextul aglomerărilor de cumpărători înregistrate, recent, în magazine, în urma unei false alarme propagate online. În acest context, ANPC şi reţeaua marilor magazine recomandă consumatorilor să nu se lase manipulaţi de false alarme.

„România dispune de suficiente stocuri de produse alimentare cu termen mai îndelungat de valabilitate sau perisabile, inclusiv ulei. Nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la stocuri. Mai mult, odată cumpărate cantităţi atât de mari de către un număr considerabil de cetăţeni, ar putea deveni dificilă reaprovizionarea magazinelor respective, schimbându-se, astfel, ritmicitatea obişnuită a lanţului comercial. ANPC se află în permanentă legătură cu reprezentanţii marilor retaileri, urmând a informa periodic consumatorii, ca şi până acum, referitor la modul în care se derulează actul comercial, în concordanţă cu respectarea drepturilor lor”, se arată în comunicat.

România are suficiente stocuri de produse alimentare. Ce mai spune ANPC

De altfel, simpla mutare a unor cantităţi mari de alimente de pe raftul magazinelor, în balcon sau cămară, realizează, în mod nejustificat, premisele risipei alimentare care se va crea, astfel, în următoarea perioadă, susţin reprezentanţii ANPC.

„Am întâlnit asemenea situaţii, chiar la începutul pandemiei, consumatorii români convingându-se atunci că astfel de stocări de cumpărături sunt inutile, neexistând posibilitatea diminuării stocurilor sau a creşterii accelerate a preţurilor, în perioada următoare. Şi atunci, şi cu alte prilejuri, s-a demonstrat faptul că stocurile nu fac altceva decât să mărească numărul şi cantitatea de alimente care se vor altera şi vor fi aruncate ulterior, generând doar o cheltuială inutilă pentru consumator”, se menţionează în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS