0.9 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia susține că sancțiunile împotriva sa pot provoca ieşirea de pe orbită a ISS

Rusia susține că sancțiunile împotriva sa pot provoca ieşirea de pe orbită a ISS

Sancţiunile occidentale impuse împotriva Rusiei pot provoca ieşirea de pe orbită a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a avertizat sâmbătă Dmitri Rogozin, şeful Agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, solicitând ridicarea acestor sancţiuni, transmite AFP.

Conform lui Rogozin, funcţionarea capsulelor ruse care aprovizionează ISS este perturbată de sancţiuni, afectând astfel sectorul rusesc al staţiei orbitale, care îndeplineşte şi funcţia de a corecta orbita ISS. În consecinţă, acest lucru poate duce la „amerizarea” sau „aterizarea” staţiei orbitale care cântăreşte 500 de tone.

„Segmentul rus asigură corectarea orbitei staţiei (în medie de 11 ori pe an), inclusiv după manevre de evitare a deşeurilor spaţiale de pe orbită”, a declarat Rogozin, care, notează AFP, îşi afirmă în mod regulat susţinerea pe reţelele sociale pentru Armata rusă care desfăşoară operaţiuni de război ample în Ucraina.

Ieşirea de pe orbită a ISS. Rusia ar fi în siguranță, dar alte țări nu, spun rușii

Publicând o hartă a lumii cu regiunile în care ISS ar putea să se prăbuşească, şeful Roscosmos susţine că Rusia este în mare măsură în siguranţă.

„Însă populaţia altor ţări, în special cele conduse de ‘câinii războiului’ (occidentalii, notează AFP), ar trebui să se gândească la preţul sancţiunilor împotriva Roscosmos”, mai susţine el, considerându-i „nebuni” pe cei care au impus aceste măsuri de represalii.

La 1 martie NASA a anunţat că lucrează pentru a găsi soluţii pentru a menţine ISS pe orbită fără ajutorul Rusiei.

Schimbul de echipaje şi aprovizionarea sunt transportate către segmentul rusesc al ISS de către capsule Soiuz şi Progress. Dmitri Rogozin a explicat că rachetele necesare pentru lansările acestor capsule sunt supuse „sancţiunilor americane din 2021 şi sancţiunilor UE şi canadiene din 2022”.

Rusia solicită ridicarea sancţiunilor impuse companiilor sale

Roscosmos afirmă că a transmis apeluri partenerilor săi americani (NASA), canadieni (ASC) şi europeni (ESA) „prin care solicită ridicarea sancţiunilor ilegale impuse împotriva companiilor noastre”.

Spaţiul cosmic este unul dintre ultimele domenii de cooperare ruso-americană. De la începutul acestei luni, Roscosmos şi-a anunţat intenţia de a acorda prioritate fabricării de sateliţi militari, în condiţiile izolării în creştere a Rusiei în contextul conflictului din Ucraina. De asemenea, Dmitri Rogozin a anunţat că Moscova nu va mai furniza Statelor Unite motoare pentru rachetele americane Atlas şi Antares. „Să-i lăsăm să plece în spaţiu pe mături”, a comentat el ironic.

La 30 martie astronautul Mark Vande Hei şi doi cosmonauţi, Anton Şkaplerov şi Piotr Dubrov, urmează să părăsească ISS şi să revină pe Terra la bordul unei capsule Soiuz, mai notează AFP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS