-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScumpire fără precedent a hârtiei pentru ambalaje

Scumpire fără precedent a hârtiei pentru ambalaje

Pe fondul blocării accesului la materia primă rusească, prețul hârtiei pe piața europeană a explodat luni, anunță reprezentanții Fabricii de Ambalaje Exonia. Scumpirile sunt fără precedent și variază între 30 și 40 la sută, informează Antena3.

Majoritatea producătorilor de hârtie kraft au anunțat un val de scumpiri fără precedent cu procente ce variază între 30 – 40% și care intră în vigoare de îndată, motiv de îngrijorare în rândul industriei tipografice autohtone, care era oricum afectată de recesiune.

Măsura se suprapune cu informația neoficială conform căreia Guvernul Ucrainei a decis confiscarea tuturor mărfurilor aflate în tranzit dinspre Rusia, situație în care se află și o cantitate mare, de peste 250 de tone de hârtie, destinată fabricii de ambalaje Exonia.

”Producătorul german Lenzing AG (Lenzing.com) ne-a notificat astăzi (luni – n.r.) o majorare a prețului de 400 de euro/tona la hârtia kraft din care producem sacoșe personalizate, fără îndoială cea mai mare creștere a prețului din istoria companiei care, alături de majorarea costurilor transportului, duce inevitabil la un impact major în prețurile tuturor ambalajelor fabricate din hârtie.

Preţuri majorate la unison

Majorarea preţului hârtiei este în primul rând consecința creșterii costurilor materiilor prime implicate în procesele de producție. Deja de anul trecut, în Europa a crescut preţul celulozei tip NBSK (Northern Bleached Softwood Kraft – celuloză sulfat albită din pastă de lemn nordic de esență moale cu fibră lungă), la care deja se aliniaseră fabricanții: Botnia, West Fraser, Billerund, Canfor Pulp, Domtar, Mercer International, Södra şi alţii.

Nici producătorii de celuloză NBSK din Asia și SUA nu au făcut excepție, majorând prețurile la unison. Alt tip de materie prime ce intră în compoziția hârtiei este dioxidul de titan (denumit și alb de titan), substanță adăugată în compoziţia hârtiei pentru a îi conferi opacitate și un grad mai mare de alb, înregistrează scumpiri istorice, în acest sens DuPont Titanium Technologies anunţă o creştere a preţului dioxidului de titan (TiO2) DuPont Ti-Pure pentru toate capacitățile de producție din Europa”, spune Tiberiu Stoian, CEO la Fabrica de ambalaje Exonia.

Apel la reducerea consumului

Creșterea costurilor cu utilitățile de peste 300% pentru utilizatorii industriali din ultimele 12 luni, dar mai ales blocarea importurilor de hârtie din Federația Rusă, coroborate cu creșterea cererii de sacoșe fabricate din hârtie, sunt consecințe ale situației geopolitice din această perioadă, în care producătorii de ambalaje din Uniunea Europeană sunt victime colaterale, alături de partenerii lor, respectiv lanțurile de retail și operatorii din HoReCa, care sunt cei mai importanți consumatori de sacoșe biodegradabile manufacturate din hârtie.

„Având în vedere capacitatea mare de procesare a fabricii noastre din Iași de peste 3.500 de tone anual și a faptului că avem alți cinci furnizori europeni de hârtie, blocarea accesului la achiziție pe piața rusă nu ne va afecta pe termen scurt, datorită stocurilor pe care le deținem în depozitele companiei.

Însă, pe termen lung, continuarea tendinței de creștere a consumurilor și de scumpire a hârtiei, ar putea duce la colaps industria procesatoare de celuloză și hârtie, cu consecințe catastrofale pentru multe industrii aflate în aval.

Din acest considerent, lansez un apel la toți marii consumatori de sacoșe din hârtie dar și de ambalaje în general, să inițieze cât mai urgent posibil programe de stimulare a consumului responsabil din partea utilizatorilor finali, care trebuie să înțeleagă faptul că sacoșele fabricate de noi sunt extrem de rezistente, permit re-utilizarea de cel puțin 3-4 ori, să nu le mai considere de unică întrebuințare și să contribuie astfel la reducerea cantităților de materii prime necesare fabricării lor, care sunt accesabile greu în această perioadă și cu costuri din ce în ce mai mari”, mai spune Stoian.

Acesta le cere clienților să își reducă consumul, să raționalizeze utilizarea produselor și în consecință să transmită comenzi cât mai rar și cu tiraje cât mai reduse, acest apel fiind unul „fără precedent”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS