-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDrone de 300 milioane de euro pentru armata română

Drone de 300 milioane de euro pentru armata română

România vrea să cheltuiască 300 de milioane de euro pentru drone tactice cu care să doteze armata. Există, însă, câteva condiţii, potrivit unei hotărâri de guvern din august 2021, informează Antena3

În primul rând, componentele trebuie produse în România, iar testarea şi mentenanţa să fie asigurate de operatori din industria naţională de apărare. 

Până acum, două companii s-au arătat interesate să doteze Armata Română cu drone. 

Prima companie este Elbit Systems, o companie internaţională cu sediul în Israel. Elbit a anunţat în primăvară că a deschis o linie de asamblare la Măgurele, având deja o fabrică de componente la Bacău.

Israelienii de la Elbit propun modelul de dronă Hermes 450, pe care vor să o şi producă în România. Are şase metri lungime, atinge 176 de km/h, ajunge până 5.500 de metri altitudine, are o rază de acţiune de până la 300 de kilometri şi poate transporta până la 180 de kilograme. 

Hermes 450 a fost proiectată pentru misiuni tactice de lungă durată, poate sta în aer până la 30 de ore, în misiuni de recunoaştere şi supraveghere. Dar poate fi transformată şi într-un releu de comunicaţii şi poate fi folosit ca aeronavă de atac prin instalarea la bord a două rachete aer-sol Hellfire, special concepute pentru lovituri de mare precizie. 

A doua firmă interesată de contract este tot israeliană

A doua companie este Israel Aerospace Industries (IAI), proaspăt intrată pe piaţa românească. A semnat, în octombrie 2021, un acord de cooperare cu IAR-Braşov pentru producţia de drone. 

Modelul propus este Tactical Heron, pe care, la fel, vrea să-l producă în România. Vorbim, însă, despre un model cu o autonomie puţin mai mare decât Hermes 450. 

Tactical Heron are 8,5 metri lungime şi e dotată cu un motor Rotax, care îi asigură o viteză maximă de 207 km/h. Poate sta în aer timp de 52 de ore, zboară la 10.000 de metri altitudine şi suportă sarcini utile de 180 de kilograme. 

Tactical Heron dispune de decolare, aterizare şi control de la distanţă, complet automatizate, astfel încât nu mai are nevoie de asistenţă de la sol. 

Drona a fost testată în 1,7 milioane ore de zbor, de peste 50 de clienţi din lumea întreagă. 

Acestea sunt cele două variante pe care Ministerul Apărării Naţionale le are la dispoziţie şi este, în acest moment, în procedura de analiză a ofertelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS