6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDrulă: Traian Băsescu să îşi ceară scuze poporului român şi să îşi dea demisia din Parlamentul European

Drulă: Traian Băsescu să îşi ceară scuze poporului român şi să îşi dea demisia din Parlamentul European

Cătălin Drulă a declarat că Traian Băsescu ar trebui să demisioneze din Parlamentul European şi să îşi ceară scuze poporului român pentru că l-a minţit atâta timp. Reacţia vine după ce ÎCCJ a stabilit că fostul şef al statului este fost colaborator al Securităţii, scrie News.ro. 

„Când eşti dovedit definitiv că ai colaborat cu Securitatea ca poliţie politică, două gesturi minime se impun: 

– Traian Băsescu să îşi ceară scuze poporului român. Pentru ce a făcut şi pentru că ne-a minţit atâta timp. 

– Traian Băsescu să îşi dea demisia din Parlamentul European.

România a suferit destul de pe urma securiştilor, ţara noastră nu trebuie să fie reprezentată de securişti nicăieri, cu atât mai puţin la nivel european”, a scris Cătălin Drulă, miercuri, pe Facebook. 

Liderul USR a adăugat că „se încheie un capitol trist”. 

„Ar fi frumos ca ultima notă să fie minima decenţă”, a conchis Drulă. 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit miercuri ICCJ, decizia fiind definitivă.

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, după decizia ICCJ privind colaborarea sa cu Securitatea, că a luat notă de decizie, anunţând că va face demersurile legale la CEDO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS