Comisia a lansat, ieri, portalul „Spațiul european de cercetare pentru Ucraina” (ERA4Ukraine), un ghișeu unic pentru informații și servicii de sprijin pentru cercetătorii din Ucraina și pentru cei care fug din Ucraina.
Portalul reunește inițiative la nivelul UE, din fiecare țară și din partea unor grupuri neguvernamentale. Scopul său este de a ajuta cercetătorii afectați să găsească locuințe și oportunități de angajare, de a facilita recunoașterea diplomelor lor și de a oferi alte servicii.
Portalul ERA4Ukraine este lansat pe rețeaua EURAXESS existentă, care sprijină cercetătorii prin conectarea a peste 600 de centre și 43 de portaluri naționale din statele membre ale UE și din țările asociate la programul Orizont Europa. Toate informațiile vor fi disponibile în curând atât în limba engleză, cât și în limba ucraineană. Fiecare stat membru și țară asociată are un portal național în care sunt listate serviciile de asistență într-un mod structurat. Până în prezent, sunt disponibile peste 30 de portaluri naționale.
În doar câteva zile, au fost primite 380 oferte
În aceeași ordine de idei, săptămâna trecută, Maria Leptin, președinta Consiliului European pentru Cercetare (CEC), a solicitat tuturor celor 5.600 de beneficiari ai granturilor CEC să ofere locuri de muncă temporare cercetătorilor refugiați și personalului de sprijin din Ucraina. Această nouă inițiativă CEC este inclusă pe portalul ERA4Ukraine. Până în prezent, în doar câteva zile, au fost primite 380 oferte.
Alte inițiative ale UE includ accesul la Science4Refugees, o inițiativă EURAXESS existentă care oferă stagii, locuri de muncă cu fracțiune de normă și locuri de muncă cu normă întreagă pentru refugiați, precum și accesul la o comunitate europeană de cercetare, solidaritatea UE cu UcrainaCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• și MSCA – Cercetători aflați în situație de risc.
Portalul ERA4Ukraine oferă, de asemenea, linkuri către #Science4Ukraine, un grup comunitar de studenți și cercetători științifici voluntari din instituțiile academice din Europa și din întreaga lume. Voluntarii colectează și difuzează informații cu privire la oportunitățile de sprijin la nivel universitar, național și internațional pentru absolvenții de studii universitare și cercetătorii direct afiliați unei instituții academice din Ucraina.