Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a început controalele tematice de Paște pentru a preveni apariția de toxiinfecții alimentare, informează G4Media.
Controalele sunt realizate în toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală, precum şi din magazine (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc).
Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 9-16 aprilie 2022 (premergătoare Paștelui catolic), respectiv, în perioada 9-23 aprilie (premergătoare Paștelui ortodox), între orele 07.00-17.00.