Patronatele medicilor de familie din Iași, Timiș, Bistrița-Năsăud, Galați, Vrancea, Teleorman, Vâlcea, Bihor și Sibiu refuză distribuirea pastilelor de iodură de potasiu, susținând că această atribuție le-ar bloca activitatea medicală, scrie Antena3.
Patronatele medicilor de familie din județele menționate au făcut un apel la Ministerul Sănătății să se ia act de poziţia medicilor specialişti de medicină de familie cu privire la distribuirea comprimatelor de iodură de potasiu prin cabinetele acestora, fără consultarea prealabilă a reprezentanţilor medicilor de familie.
”Orice atribuţie administrativă aşa cum este şi cea recent anunţată, aduce medicii specialişti de medicină de familie în situaţia de a-şi vedea blocată activitatea medicală, respectiv serviciile medicale acordate pacienţilor înscrişi pe listele lor.
Medicii de familie sunt furnizori privaţi de servicii medicale de asistenţă medicală primară, care acordă aceste servicii în baza unui contract civil încheiat cu casele judeţene de asigurări de sănătate.
(…) La fel ca şi decizia distribuirii tichetelor de masă persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare prin cabinetele medicilor de familie vaccinatori, acest ultim anunţ ne determină să facem un apel de urgenţă pentru a modifica procedurile referitoare la distribuirea pastilelor de iodură de potasiu, înainte de a provoca dificultăţi şi chiar blocaje în acordarea serviciilor medicale de asistenţă medicală primară.
”În aceste condiţii medicii de familie nu-şi pot exercita profesia”
Aşa cum am arătat atunci când am solicitat decidenţilor să elimine prevederea conform căreia distribuirea tichetelor de masă persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 se face prin cabinetele de medicină de familie, procedura de acordare a tichetelor, prin documentaţia care se impune a fi întocmită încarcă şi mai mult atribuţiile administrative ale medicilor de familie.
În aceste condiţii medicii de familie nu-şi pot exercita profesia, fiind blocaţi de birocraţia instituită de actele normative ce le reglementează activitatea. Menţionăm că acordarea tichetelor de masă obligă la contactarea pacienţilor vaccinaţi, care să fie chemaţi să se întoarcă în cabinet, să fie programaţi pentru ridicarea tichetelor, să se întocmească registrul de evidenţă, să se completeze tichetele de masă (câte cinci pentru fiecare persoană vaccinată) cu datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând să fie completate la momentul distribuirii acestora.
Toate aceste operaţiuni consumă din timpul acordat pacienţilor şi afectează grav calitatea actului medical, în aceste condiţii medicii de familie fiind nevoiţi să renunţe la vaccinarea în cabinete”, au transmis patronatele medicilor de familie într-un comunicat.