-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO mină marină, observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri de Capu Midia

O mină marină, observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri de Capu Midia

O mină marină în derivă a fost observată luni dimineață, în largul Mării Negre, la 70 de kilometri de Capu Midia, informează Ministerul Apărării Naționale.

Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD – Explosive Ordnance Disposal), execută astăzi o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă, potrivit Ministerului Apărării Naționale.

Mina a fost observată de pescadorul românesc „Olimpus 1”

Mina a fost observată de pescadorul românesc „Olimpus 1”. Comandantul pescadorului a informat autoritățile române în jurul orei 8.10.

Șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat ca în raionul maritim în care a fost sesizată mina să fie declanșată o misiune de cercetare și intervenție.

Nava militară a ieșit, la ora 8.20, din portul militar Constanța și, după ce va ajunge în raion, va acționa pentru neutralizarea acesteia.

420 de mine plutesc în acest moment în derivă în Marea Neagră

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat că 420 de mine plutesc în acest moment în derivă în Marea Neagră, după ce mai multe furtuni au rupt cablurile de ancorare care fixează aceste mine de fundul mării, a informat în 21 martie Reuters. Minele fuseseră plasate de apărătorii ucraineni în zonele portuare, pentru a împiedica vasele rusești să se apropie de țărm.

Minele provin de pe coasta Odesei

Minele provin de pe coasta Odesei, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în acest oraş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS