5.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia a avertizat că nu va furniza gaze ţărilor europene dacă nu plătesc în ruble

Rusia a avertizat că nu va furniza gaze ţărilor europene dacă nu plătesc în ruble

Rusia a avertizat că nu va furniza gaze ţărilor europene dacă acestea refuză să achite în ruble livrările de gaze, aşa cum a cerut Moscova, relatează EFE şi TASS, citate de Agerpres.

„Este evident că nu vom furniza gaze în mod gratuit. Asta se poate spune cu siguranţă“, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Putin a anunţat că Rusia nu va accepta plăţi pentru gaze în valută, inclusiv dolari şi euro

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Rusia nu va accepta plăţi pentru gaze în valută, inclusiv dolari şi euro, şi că va percepe doar ruble pentru livrările de hidrocarburi către ţările „neprietenoase“, între care figurează toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie.

Decizia Moscovei a stârnit îngrijorare în Occident

Decizia Moscovei a stârnit îngrijorare în Occident, unde mai multe ţări au anunţat că nu sunt dispuse să cumpere gaze şi petrol dacă plata trebuie făcută în ruble ruseşti.

Kremlinul a anunţat luni că în situaţia actuală nu se poate dedica „actelor de caritate’“.

Un astfel de comportament, potrivit lui Peskov, „nu este nici posibil, nici convenabil“, pentru că Moscova se confruntă cu numeroase sancţiuni impuse de Occident.

La 31 martie, gigantul rus de gaze Gazprom, care a menţinut deocamdată neschimbate livrările de gaze către Europa, Banca Centrală şi guvernul Rusiei urmează să-i raporteze preşedintelui Vladimir Putin despre măsurile care trebuie luate pentru a trece la plata în ruble pentru hidrocarburile livrate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS