-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranța și Germania se pregătesc de tăierea livrărilor de gaz rusesc

Franța și Germania se pregătesc de tăierea livrărilor de gaz rusesc

Franța și Germania se pregătesc de tăierea livrărilor de gaz rusesc, după anunțul lui Vladimir Putin privind plata în ruble, a anunțat ministrul economiei francez, conform BBC. La rândul său, ministrul economiei german spune că Germania nu se va lăsa șantajată de Putin.

Robert Habeck, ministrul economiei din guvernul german, spune că aliații cu care a discutat sunt de părere că contractele existente trebuie respectate. El a adăugat că Rusia nu a trimis încă o factură și că Germania este pregătită pentru orice scenariu.

„Am putea să avem o situație în care de mâine nu vom mai avea deloc gaz rusesc. Depinde de noi să ne pregătim pentru orice scenariu”, a ministrul francez, Bruno Le Maire, după discuții, la Berlin, cu omologul său german.

„Este important pentru noi să nu dăm un semnal că putem fi șantajați de Putin”

„În ce privește amenințarea, cererea apăsată sau propunerea – nici nu mai știm cum să o numim – de a face plăți în ruble, este crucială pentru noi respectarea contractelor existente. Este important pentru noi să nu dăm un semnal că putem fi șantajați de Putin”, a spus ministrul german, Habeck, conform Reuters.

Separat, și cancelarul Scholz a spus că firmele germane vor continua să plătească gazul în euro, așa cum este stipulat în contracte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS