2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDan Vîlceanu a demisionat de la Ministerul Investiţiilor și din funcţia de secretar general al PNL

Dan Vîlceanu a demisionat de la Ministerul Investiţiilor și din funcţia de secretar general al PNL

Dan Vîlceanu şi-a anunţat demisia de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, după ce a anunţat că își dă demisia din funcţia de secretar general al PNL, informează Antena3.

Dan Vîlceanu a declarat, sâmbătă, că în plus față de declarațiile de vineri vrea să spună că zilele viitoare, când va avea o discuție cu premierul Nicolae Ciucă, ar vrea să își înainteze demisia și din funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Vîlceanu a spus că a pornit la drum într-o echipă care se baza și pe încredere, iar în momentul acesta „nu mai putem vorbi de acest gen de încredere”.

El a adăugat că nu a fost sunat până acum de premier, care, de altfel, nici nu avea de ce să îl caute, în condițiile în care discuțiile erau politice.

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, anunța, vineri, că este dezamăgit de modul în care „circulă mesaje” în partid și pentru că nu vrea să participe la „acest bâlci” își va da, sâmbătă, demisia din funcție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS