10.6 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLockdown extins pe termen nelimitat în Shanghai

Lockdown extins pe termen nelimitat în Shanghai

Lockdownul anti-COVID care îi vizează pe cei 26 de milioane de locuitori ai oraşului Shanghai a fost extins pe termen nelimitat, au anunţat marţi autorităţile locale chineze. China a raportat marţi peste 15.000 de cazuri asimptomatice, majoritatea la Shanghai.

Înainte să ia o decizie în privinţa următoarelor măsuri antiepidemice, oficialii din Shanghai vor trebui să aştepte rezultatele testării în masă a rezidenţilor din Shanghai, să îi consulte pe pacienţii infectaţi şi să îi transporte în spaţiile de carantină.

Comisia pentru Sănătate de la Beijing a raportat marţi peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19

Comisia pentru Sănătate de la Beijing a raportat marţi peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19 la nivel naţional, care reprezintă cel mai mare număr de infectări zilnice anunţate în cadrul actualului val epidemiologic şi totodată cel mai grav bilanţ zilnic din ultimii doi ani, scrie DPA, potrivit Agerpres.

Mai mult de 15.000 dintre aceste cazuri sunt asimptomatice.

În Shanghai, 268 de cazuri simptomatice de COVID-19 şi peste 13.000 de infectări fără simptome au fost raportate în urma testărilor ample desfăşurate în ultimele zile.

Jilin, o provincie din nord-estul Chinei, este de asemenea puternic afectată de actualul val epidemiologic.

Orice persoană infectată din China este obligată să meargă la un spital sau într-un spaţiu de carantină

Orice persoană infectată din China este obligată să meargă la un spital sau într-un spaţiu de carantină. Centrele de carantină au fost amenajate în săli de sport şi în spaţii expoziţionale din Shanghai, care se află deja aproape de capacitatea lor maximală de primire.

Autorităţile din metropola chineză au anunţat peste 70.000 de infectări de la începutul lunii martie. Luni, numărul infectărilor zilnice a depăşit pentru prima dată pragul de 10.000.

Interdicţia ce vizează circulaţia persoanelor din vestul oraşului Shanghai urma să rămână în vigoare de vineri până marţi, însă a fost prelungită pe termen nedefinit, iar rezidenţii au fost anunţaţi că vor trebui să rămână în continuare în locuinţele lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS