5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul ”Anghel Saligny” primește 10 miliarde de lei

Programul ”Anghel Saligny” primește 10 miliarde de lei

-


Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de astăzi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea controversatului Program Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”.

Proiectul prevede suplimentarea bugetului cu 10 miliarde de lei.

Programul Anghel Saligny a produs multă emoție pe scena politică și a dus chiar la ruperea alianței de dreapta PNL-USR-UDMR.

După lansare, multe firme de consultanță au apărut în mediul de afaceri, iar unele aparțin chiar unor oameni din politică, gata să sfătuiască primarii de comună cum să acceseze fonduri. 10 miliarde de euro sunt gata să plece în mediul rural.

În luna mai Programul “Anghel Saligny” ar putea avea lista de proiecte eligibile

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, marţi, la Parlament, la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, că prin completarea în programul Anghel Saligny se au în vedere două elemente principale.

″În primul rând, suplimentarea programului cu 10 miliarde de lei, care vor fi alocaţi pentru investiţiile de drumuri, pentru modernizare de drumuri, având în vedere şi nevoia extraordinar de mare care reiese şi din numărul de proiecte şi valoarea acestora depuse”, a precizat ministrul.

Totodată, acesta a menţionat că prin proiectul OUG se are în vedere preluarea unor proiecte din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru care 20 de UAT-uri au câştigat finanţări pentru introducerea sau modernizarea reţelelor de racordare la gaze naturale, dar nu au prins fonduri.

“Maturitatea acestor proiecte este astăzi. Anul viitor, aceste proiecte nu mai sunt mature, în sensul în care avizele, autorizaţiile expiră şi proiectele trebuie refăcute. Astfel, prin OUG, aceste 105 proiecte ale UAT-urilor vor fi preluate de la POIM în Programul naţional de investiţii “Anghel Saligny”. Vorbim aici de 8 proiecte care privesc oraşe, în valoare totală de 750 de milioane de lei. În urma aprobării guvernamentale, aceste proiecte, cu toată documentaţia tehnică, vor veni de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la Ministerul Dezvoltării”, a explicat Cseke Attila.

Ministrul a estimat că, având în vedere această decizie guvernamentală, partea financiară este stabilită şi în luna mai Programul “Anghel Saligny” ar putea avea lista de proiecte eligibile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Daniel Marian Păloiu, ales viceprimar al Craiovei

Daniel Marian Păloiu a fost ales viceprimar al Municipiului...

ȘTIRI GdS