8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE va respecta cu stricteţe contractele cu Rusia şi va continua să plătească energia în euro

UE va respecta cu stricteţe contractele cu Rusia şi va continua să plătească energia în euro

Uniunea Europeană va respecta cu stricteţe contractele cu Rusia şi va continua să plătească în euro sau dolari pentru furnizarea de cărbuni, gaze sau petrol, a dat asigurări, joi, la Sofia, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Contractele sunt foarte clare. În acestea se spune că plata se face în euro sau dolari. În acest moment luăm în considerare foarte atent aceste contracte, dar, la prima vedere, pare că le vom respecta şi plătim în euro şi nu în ruble”, a declarat oficialul european la Sofia, la o conferinţă de presă cu premierul bulgar, Kiril Petkov.

Von der Leyen a adăugat că analizează decretul preşedintelui rus, Vladimir Putin

Von der Leyen a adăugat că analizează decretul preşedintelui rus, Vladimir Putin, care cere ca plăţile să se facă în ruble şi a afirmat că UE „va avea o poziţie comună” în această problemă.

Preşedintele CE se află în Bulgaria pentru a prezenta evaluarea Bruxellesului privind Planul de Recuperare pe care ţara balcanică l-a propus pentru a compensa efectele pandemiei de Covid-19, plan pe care Ursula von der Leyen l-a calificat drept „unul dintre cele mai ambiţioase” care au fost primite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS