-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateASF avertizează cu privire la existența unor entități neautorizate în domeniul asigurărilor

ASF avertizează cu privire la existența unor entități neautorizate în domeniul asigurărilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară avertizează că, în ultima perioadă, au fost active la nivelul pieței de asigurări din România, cu precădere pe clasa 15 de asigurări – Garanții, mai multe entități care nu sunt autorizate să desfășoare activitate de asigurare, conform economica.net

Din acest motiv, Autoritatea recomandă ca înainte de încheierea unor contracte/polițe de asigurare, clienții să verifice dacă societățile de asigurare care urmează să emită polițele de asigurare, precum și intermediarii implicați în activitatea de distribuție se regăsesc în Registrul public A.S.F.

Ofertele primite sunt autentice și valide, prin contactarea directă a societăților de asigurare implicate folosind informațiile de contact oficiale ale acestor entități. De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată verificării calității persoanelor care intermediază sau recomandă folosirea produselor de asigurare respective.

Conform prevederilor legale (art. 12 din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări) este necesar să solicitați în mod expres societăților de asigurare și intermediarilor ca înainte de încheierea unui contract de asigurare să vă prezinte, în timp util, următoarele informații: identitatea și adresa acestora; calitatea de intermediar sau de asigurător deținută, după caz; registrul în care sunt înscriși și modalitățile prin care se poate verifica acest lucru.

Poliță
Poliță

Entitățile din domeniul asigurărilor pot opera legal în România numai dacă sunt înregistrate în Registrul public A.S.F., ce poate fi consultată pe pagina web a ASF.

„Dacă identificați societăți de asigurare și/sau brokeri prin intermediul cărora primiți oferta, care nu se regăsesc în registrele publice menționate anterior, vă recomandăm să sesizați cât mai rapid A.S.F. și să furnizați informații privitoare la societatea de asigurare, intermediarul prin care a fost primită oferta, precum și orice documente disponibile primite de la aceștia”, se specifică în comunicatul transmis de ASF.

Poliță

A.S.F. nu poate interveni direct în procesul de supraveghere și control al unei societăți de asigurare autorizate de o altă autoritate competentă dintr-un stat membru SEE. De aceea, petițiile referitoare la activitatea unui asigurător ce comercializează asigurări pe teritoriul României în baza libertății de a presta servicii trebuie să fie adresate autorității competente din statul membru de origine care a autorizat respectiva societate. Petițiile vor fi transmise acestei autorități, conform normelor naționale specifice.

Fondul de Garantare a Asiguraților nu poate acorda despăgubiri în situația în care asigurătorul este autorizat în alt stat membru și desfășoară activitate pe teritoriul României, în baza libertății de a presta servicii, și se află în imposibilitatea de a despăgubi ca urmare a unei potențiale stări de insolvență/faliment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS