4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTânărul care a folosit spray lacrimogen într-un club din Bucureşti, găsit de poliţişti

Tânărul care a folosit spray lacrimogen într-un club din Bucureşti, găsit de poliţişti

A fost deschis dosar penal după incidentul care a avut loc în acest weekend la un club din Bucureşti. 300 de tineri aflaţi la un concert au trecut prin clipe cumplite după ce o persoană necunoscută a dat cu spray lacrimogen. Speriaţi că ar putea trăi un alt Colectiv, puştii s-au călcat în picioare ca să iasă din local, iar singura uşă s-a dovedit insuficientă în îmbulzeala generală. Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, infrmează Observatornews.

Tânărul care a folosit un spray lacrimogen într-un club din Bucureşti a fost adus la audieri la Secţia 2 Poliţie. Agenţii au deschis un dosar penal pe numele acestuia pentru deţinere, dar şi uz ilegal.

Dosarul îi vizează şi pe organizatori, pentru că poliţiştii vor să afle dacă aceştia aveau sau nu autorizaţie pentru acest eveniment.

O singură persoană a depus plângere. Este vorba despre o tânără care a inhalat gazul iritant.

Pompierii au deschis şi ei o anchetă. Aceştia vor să afle în primul rând dacă hala respectivă putea fi folosită ca hală de concerte. De asemenea, trebuie să afle dacă a fost sau nu atins numărul maxim de participanţi, dar şi dacă spaţiul respectiv avea destule ieşiri.

Filmul evenimentelor

Peste 300 de tineri dansau, cântau şi se distrau pe muzică trap. Pe scenă erau artiştii lor preferaţi. Dintrodată, distracţia se opreşte şi se declanşează panica. În mijlocul petrecerii cineva ar fi dat cu spray lacrimogen. Adolescenţii încep să alerge haotic şi să ţipe. Urmează o luptă pentru supravieţuire. 

Sunt momente teribile pentru tinerii care se simt prinşi ca într-o capcană mortală. De frică, se calcă în picioare. O tânără este strivită pe podea şi nu reuşeşte să se mai mişte. 

În disperarea de a ieşi din sală, tinerii se împing. Mulţi rămân fără încălţăminte şi haine. Unii dintre participanţi au povestit că panica a fost dublată de purtarea bodyguarzilor din club. 

„Bodyguarzii ne împingeau înapoi. Aproape picam pe spate. Cei de la intrare ne împingeau în interior cu un gard de fier şi nu ne lăsau să ieşim. Ne-am strecurat printre ei, pe sub mâinile lor. Ieşeau pe genunchi, pe burtă. Strigam să ne lase să ieşim afară“, a declarat unul dintre tinerii prezenţi în club.

O singură cale de ieşire din club

Clubul în care a avut loc concertul se află în halele fostului combinat al Fondului Plastic din sectorul 1.

Acesta nu ar fi avut suficiente căi de evacuare, acuză tinerii, care spun că misiunea de a scăpa de acolo a fost cu atât mai grea.

Tinerii care au trecut printr-o noapte de coşmar reclamă faptul că tragedia din Colectiv se poate repeta oricând.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS