0.9 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia mizează pe un sezon turistic mai bun decât anul trecut, în pofida războiului din Ucraina

Grecia mizează pe un sezon turistic mai bun decât anul trecut, în pofida războiului din Ucraina

Grecia mizează pe un sezon turistic mai bun decât cel de anul trecut, în pofida războiului din Ucraina şi a consecinţelor sale, explozia preţurilor şi pierderea a sute de mii de turişti ruşi şi ucraineni care de mai mulţi ani inundau insulele şi staţiunile din nordul Greciei, transmite AFP.

„Avem deja anulări de rezervări din partea a 600.000 de turişti ruşi şi 240.000 de ucraineni”, a declarat preşedintele Asociaţiei agenţiilor elene de turism (HATTA), Lyssandros Tsilidis, care subliniază că la acest moment „pierderile se ridică la 700.000 de euro”.

Atena a condamnat invazia rusă în Ucraina în pofida legăturilor istorice între Rusia şi Grecia

La fel ca şi partenerii europeni, Atena a condamnat invazia rusă în Ucraina în pofida legăturilor istorice între Rusia şi Grecia, două ţări ortodoxe, conform Agerpres.

Războiul din Ucraina va afecta în special turismul în insula Creta, unde 10% din turiştii tradiţionali erau ruşi şi ucraineni. „Această clientelă nu va fi înlocuită”, consideră Nikos Halkiadakis, preşedintele Uniunii hotelierilor din Héraklion, principalul oraş din cea mai mare insulă grecească.

După doi ani de pandemie, Guvernul de la Atena şi profesioniştii din turism sunt încrezători

Cu toate acestea, după doi ani de pandemie, Guvernul de la Atena şi profesioniştii din turism sunt încrezători. Pentru Nikos Halkiadakis, „revenirea la normal este un motiv de speranţă şi mizăm pe un sezon mai bun decât anul trecut”.

„Experţii din industria turismului se aşteaptă la o multiplicare cu doi a numărului de sosiri din acest an”, insistă şi Sofia Zacharaki, secretar de stat în Ministerul Turismului. „Iar sezonul arată deja o imagine încurajatoare care ne permite să fim optimişti”, a declarat Zacharaki.

La rândul său, ministrul elen al Turismului, Vassilis Kikilias, a salutat luni „reuşita strategiei guvernamentale care a vizat deschiderea sezonului turistic înainte de venirea verii”. Potrivit lui Vassilis Kikilias, numărul sosirilor pentru vacanţa de Paşte a crescut la Atena şi Salonic (nord), comparativ cu anul trecut, „iar aceste cifre justifică eforturile noastre”.

Grecia a început în februarie să ridice restricţiile împotriva Covid-19

Pentru a da un impuls turismului, care este responsabil pentru aproape 25% din PIB, Grecia a început în februarie să ridice restricţiile împotriva Covid-19 astfel că testele de depistare la frontieră nu mai sunt obligatorii pentru călătorii care au un certificat european de vaccinare.

Începând cu data de 1 mai, certificatul sanitar nu va mai fi cerut în restaurante, baruri şi magazine. În ceea ce priveşte purtarea măştii, nu va mai fi obligatorie în spaţiile închise de la 1 iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS