Guvernul spaniol a aprobat marţi decretul care pune capăt obligativităţii purtării măştii în interior începând de miercuri, cu excepţia mijloacelor de transport în comun, a spitalelor şi căminelor de bătrâni, informează Agerpres.
Spania va ridica astfel una dintre ultimele restricţii în vigoare de la începutul pandemiei de COVID-19, datorită „unui context epidemiologic favorabil”, rezultat al unei „acoperiri vaccinale foarte mari”, a declarat ministrul Sănătăţii, Carolina Darias, la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri.
Purtarea măştii va rămâne însă obligatorie în centrele sanitare, în spitale, căminele de bătrâni, precum şi în transportul public, conform decretului aprobat marţi, care va intra în vigoare miercuri dimineaţă după publicarea sa în Monitorul Oficial.
Ministrul Darias a subliniat totodată că masca „nu va fi folosită în niciun caz” în mediul şcolar.
Spania are una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume
Cu toate acestea, situaţia va fi mai puţin clară în ceea ce priveşte purtarea măştii la locul de muncă.
„Ca regulă generală, (purtarea măştii) nu va fi obligatorie”, însă companiile, prin responsabilii lor în materie de prevenire a riscurilor legate de condiţiile de muncă, „vor putea lua măsurile corespunzătoare, inclusiv posibila utilizare a măştii”, a spus ministrul Sănătăţii.
Obligaţia de a purta mască în interior a fost una dintre ultimele restricţii încă în vigoare în Spania, ţară grav afectată de primul val de pandemie, în primăvara anului 2020, în timpul căruia au fost instituite unele dintre cele mai stricte măsuri de izolare a populaţiei din lume.
Spania se numără printre ţările cu cele mai mari rate de vaccinare din lume, 92,5% din populaţia sa cu vârsta peste 12 ani fiind complet vaccinată.
Autorităţile spaniole au raportat de la începutul pandemiei peste 103.000 de decese asociate COVID-19.