Anchetă de amploare la un liceu din Codlea, dupa ce a ieşit la iveală că timp de o jumătate de an un profesor a avut o relaţie amoroasă cu una dintre elevele sale, de 17 ani, informează Antena3.
În plus, vreme de patru ani, bărbatul ar fi corupt sexual mai multe minore. Se apropia în special de adolescentele aflate în situații vulnerabile.
Mai mult, elevii ştiau despre faptele profesorului, iar totul a ieşit acum la iveală.
Deşi conducerea şcolii spune că nu a ştiut niciodată de relaţiile profesorului cu elevele, foarte mulţi elevi ai liceului spun că profesorul oprea foarte des în faţa şcolii pentru a le lua pe fete din cămin, petrecând alături de ele ore întregi în maşină sau pe drumurile adiacente din oraş.
Elevii povesesc că profesorul avea obiceiul de a oferi cadouri, note mari şi chiar bani în schimbul relaţiilor intime.
Dascălul respinge acuzaţiile
„Nu doresc să comentez, orice aş spune ştiu că se va întoarce împotriva mea, dar informaţia este total eronată. Mă număr printre cadrele didactice din acel liceu care tot timpul ne-am implicat in susţinerea copiilor.
Asta nu înseamnă că daca am ajutat, că e băiat, că e fată, şi puteţi să îi şi întrebaţi, am avut şi ceva cu ei”, a declarat profesorul, în exclusivitate pentru Antena 3.
Pe numele profesorului a fost întocmit un dosar penal şi poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii acţiunii de corupere sexuală a minorului.