2.6 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO mireasă și cea care i-a pregătit mâncarea pentru nuntă, arestate pentru că le-au pus canabis în mâncare invitaților

O mireasă și cea care i-a pregătit mâncarea pentru nuntă, arestate pentru că le-au pus canabis în mâncare invitaților

O mireasă din Florida și cea care i-a pregătit mâncarea pentru nuntă au fost arestate, fiind acuzate că au pus în preparate marijuana, provocând astfel îmbolnăvirea mai multor invitați.

Mireasa Danya Shea Svoboda, de 42 de ani, și Joycelyn Montrinice Bryant, 31 de ani, furnizoare de servicii de catering, au fost acuzate de neglijență, furnizare de marijuana și alte fapte prevăzute de siguranța alimentară în Florida, potrivit CNN.

Potrivit surselor oficiale, Svoboda „a fost de acord și i-a permis lui Joycelyn Montrinice Bryant să pună în mâncarea pe care a servit-o canabis, fără ca invitații să știe, iar mulți dintre ei s-au îmbolnăvit grav și au avut nevoie de îngrijiri medicale”.

Mai mulți nuntași au primit îngrijiri medicale

Când polițiștii au ajuns la un club din Longwood, Florida, pe 19 februarie, mai mulți nuntași primeau îngrijiri medicale pentru simptome care sugerau că „au consumat droguri ilegale”.

Când un ofițer i-a întrebat pe Danya și pe soțul ei, Andrew Svoboda, dacă au cerut sau au consimțit ca în mâncare să fie pus canabis, Andrew „s-a uitat la ofițer cu o expresie de uluire, a început să se bâlbâie și a răspuns cu „nu””, potrivit rapoartelor.

Au fost prelevate probe din preparatele servite

Au fost prelevate probe din preparatele servite, dar și din băuturi, iar lasagna a fost testată pozitiv cu THC, compus din planta de canabis.

O femeie care a ajuns la spital a avut crize de paranoia

O parte din invitați au acuzat „amețeli, furnicături, agitație și senzație de gură uscată” după ce au mâncat. O femeie care a ajuns la spital a avut crize de paranoia, ajungând să fie convinsă că toată familia ei a murit. A avut și crize nervoase, iar medicii au fost nevoiți să-i administreze sedative.

De asemenea, un invitat care și-a dat și-a dat seama că era drogat, a întrebat-o pe Svoboda dacă „a pus marijuana în uleiul de măsline”, iar aceasta i-a spus entuziasmată că „da”, pusese.

Cele două femei au fost eliberate pe cauțiune, iar procesul lor va începe în luna iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS