-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreședintele companiei ruseşti Lukoil a demisionat 

Președintele companiei ruseşti Lukoil a demisionat 

Vagit Alekperov, președintele companiei Lukoil, a demisionat joi, potrivit anunțului făcut de companie. Pe 3 martie, el cerea „încetarea rapidă” a războiului din Ucraina, informează Hotnews.

Compania nu a dezvăluit motivele din spatele deciziei, dar a subliniat că Alekperov nu era acționar majoritar. Până la 31 martie, el deținea voturile în raport cu 3,12% din acțiunile Lukoil și, de asemenea, deținea 5,43% din acțiuni fără drept de vot prin trusturi de familie și fonduri mutuale, potrivit Kommersant.

Vagit Alekperov era președintele companiei petroliere din 1993. De pe 13 aprilie, Vagit Alekperov se află pe lista cu oligarhii ruși sancționați de Regatul Unit, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit Bloomberg.

Vagit Alekperov este al zecelea cetățean rus ca bogăție, având o avere estimată de circa 10,5 miliarde de dolari.

Acțiunile companiei s-au depreciat joi cu 2,44%, la prânz.

Prețul unei acțiuni era de 4.200 de ruble, sub cel de la invaziei Rusiei în Ucraina, când era 4.642 ruble.

Înainte de conflict era de peste 6.000 ruble.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS