Să poți intra într-o secție unde sunt tratați copiii de cancer trebuie să fii plămădit dintr-un aluat aparte, unul care conține și ceva supraomenesc în el. Puțini sunt oamenii care nu sunt doborâți de realitatea covârșitoare întâlnită acolo. Puțini sunt cei care își țin lacrimile departe de ochii micilor bolnavi și au forța uluitoare de a zâmbi, pentru că acei copii au nevoie de zâmbet și iubire și nu de mai mult zbucium.
Georgiana Băiașu este un astfel de om. De șapte ani, este unul dintre îngerii copiilor de la Secția de Oncopediatrie de la Spitalul Județean Craiova.
„O să fac cândva, când voi fi mare, un mare-mare loc…”
„Cum am ajuns eu acolo a fost ceva ce a ținut de hazard”, povestește Georgiana. „Eu aveam altceva în minte când m-am hotărât să înființez o asociație. O idee care își făcuse loc în mintea mea încă de când eram mică. Eram în generală când am ajuns la leagănul de copii, unde lucra o prietenă a familiei mele. A fost o experiență marcantă pentru mine pentru că eu eram un copil pe atunci și am ajuns într-un loc unde îmi imaginam că sunt mulți copii care se joacă și sunt veseli și, dintr-o dată, am văzut o mulțime de ochi triști și niște copii strigând la mine, tot un copil… „mamă”. Nu am înțeles foarte bine atunci totul, dar mai târziu, când am realizat acel adevăr crud, a fost primul moment când am zis că o să fac cândva, când voi fi mare, un mare-mare loc unde toți copiii să aibă mame”.
Viața a călăuzit-o spre alți copii
La Spitalul Județean din Craiova a ajuns prin intermediul unui alt prieten, care este preot aici. Acesta cunoștea acțiunile neobosite de voluntariat ale Georgianei și a întrebat-o, într-o zi, de ce nu merge și la Secția de Oncopediatrie, pentru că știe că ar putea ajuta mult acolo.
„Toată lumea presupune, la un moment dat, ce se întâmplă acolo, dar puțini știu ce se întâmplă cu adevărat și chiar și mai puțini intră în contact cu suferința aceea cumplită, cu neputința. Acolo este și bucurie, și puritate, și inocență, dar este și o durere sfâșietoare. Am mers în secție, deși eu mă gândeam la locul meu pentru copii abandonați. Și în acel moment mi-am dat seama că acolo o să rămân. Pur și simplu, o să rămân.”
Noul rost al Georgianei
Asociația Georgianei, „Dincolo de Azi”, a luat naștere mai târziu, în 2019, iar între timp a implicat alte asociații în proiectele sale. Majoritatea banilor se duceau pe medicamente.
„Sistemul e bolnav, dar sistemul este făcut din oameni. Suntem unde suntem și trebuie să facem ceva. Nu mai e timp de întrebări și explicații. Am pus mâna și am făcut. A fost nevoie de citostatice, am luat citostatice. A fost nevoie de echipamente medicale, am luat echipamente medicale. Și tot așa.”
Însă, pe lângă atragerea de fonduri pentru toate aceste lacune, Georgiana mai avea un rost. Să îi facă pe copii să zâmbească și să le sprijine emoțional pe mame. I-a scos în parc, a organizat excursii cu cei care puteau să iasă din spital. A mers și la ei acasă. Pentru o familie a făcut, cu oamenii din jurul ei, o casă.
„Cancerul te sărăcește pe interior, te seacă de resurse, dar te sărăcește și literalmente, financiar. Și atunci, mulți dintre copii își doreau tot felul de lucru. De la alimente de bază, până la cadouri pe care orice copil și le dorește. Și am încercat, pe lângă medicamente, să ajutăm să acoperim și aceste nevoi.”
O ușă pe care puțini oameni au puterea să o deschidă
Puțini oameni au puterea să deschida ușa unui salon de oncopediatrie. De altfel, nici medici nu se găsesc ușor pentru această specialitate. Printre ei este și șefa secției din Craiova, Polixenia Stancu, care și-a dedicat toată viața copiilor.
„Dacă medici sunt greu de găsit, cu atât mai puțini voluntari. Sponsorii spun că sunt gata să susțină proiectele, dar nu să meargă la fața locului, pentru că nu ar rezista. E de înțeles, e greu să reziști. Am mers, la un moment dat, cu o prietenă bună la spital, pentru că a vrut să facă o donație, iar când am ajuns acasă, a început să plângă și nu se mai putea opri. Câteva zile nu a mai mers la birou, mi-a spus că nu a mai putut. Și că nu va mai putea călca acolo vreodată”, își amintește Georgiana.
„Copiii au o formă de a lupta cu boala în joacă. Și poate de aceea și câștigă, de multe ori”
Cu toate astea, Georgiana a rezistat și a luat asupra sa o misiune greu de dus. Pe lângă copii, a trebuit să le ajute pe mame, iar a te lupta cu disperarea unei mame se dovedește mai greu, de multe ori, decât orice altceva.
„Copiii sunt foarte inteligenți, ei realizează ce li se întâmplă dar au o formă de a lupta în joacă cu boala și atunci, poate de multe ori, acesta este motivul pentru care câștigă. Dar trebuie să lupți și cu neputința și cu disperarea mamelor, spune Georgiana. Iar acestea sunt situațiile cele mai dificile. Este foarte greu să îi răspunzi unei mame care a venit cu copilul și pleacă fără el, când te întreabă: Geo, eu acum ce fac?”.
Cele mai importante lecții de viață
Momentele care i-au lăsat urme adânci sunt multe și greu de rememorat, căci fiecare o retrimite acolo. Dar își găsește puterea să vorbească despre unul pe care nu va putea să și-l scoată niciodată din minte.
Și-l amintește pe Andrei, un copil de nici trei ani cu o tumoră foarte mare la cap, care îi deformase chipul. Micuțul nu vorbea cu nimeni, cu niciun copil, nici cu personalul medical, nici cu voluntarii.
„Cu doar o zi înainte să „plece”, țin minte că arunca jucăria jos și eu i-o tot dădeam și îl întrebam: ce faci, tu, Andrei, te joci cu mine? Ce vrei să facă Geo? Iar el a aruncat jucăria din nou jos, eu m-am uitat la el cu blândețe și am luat-o și i-am dat-o. Din nou. În acel moment, copilul acela de doi ani și ceva mi-a luat mâna și mi-a pupat palma. Nu o să uit asta toată viața mea. Cele mai importante lecții de viață eu le-am învățat de la cei mici, nu de la adulți. Să lupți și să nu te plângi și să iei totul în piept, și viața, și moartea”.
Despre proiectele Georgianei și asociația Dincolo de Azi aflați mai multe aici. Cei care doresc să ajute, pot face donații în contul: RO11BTRLRONCRT0477170201
Beneficiar: Asociația Dincolo de Azi