0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANSVSA a dat amenzi în valoare de 643.300 de lei

ANSVSA a dat amenzi în valoare de 643.300 de lei

Inspectorii sanitari veterinari au dat sâmbătă 86 de amenzi, în valoare totală de 643.300 de lei şi, de asemenea, au emis o ordonanţă de suspendare a activităţii, după ce au continuat controalele începute vineri la nivel naţional pentru protejarea sănătăţii consumatorilor în perioada sărbătoririi zilei de 1 Mai.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în ziua de 30 aprilie au fost verificate 764 de unităţi, dintre care 417 de unităţi de alimentaţie publică, 64 de pensiuni turistice, 10 unităţi de catering, 19 unităţi de cofetărie/patiserie, 25 de laboratoare de cofetărie, 34 de unităţi tip supermarket/hipermarket, 101 magazine alimentare şi 82 de alte tipuri de unităţi, conform Agerpres.

Cele mai frecvente neconformităţi, cele privind respectarea normelor şi cerinţelor de igienă

Cele mai frecvente neconformităţi constatate au fost cele privind respectarea normelor şi cerinţelor de igienă, urmate de cele privind etichetarea şi a cerinţelor de temperatură pentru depozitarea şi comercializarea produselor alimentare. De asemenea, a fost confiscată şi denaturată o cantitate de 345,5 kg de produse alimentare (carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte, produse lactate şi produse de patiserie şi cofetărie), produse care prezentau un potenţial risc pentru sănătatea consumatorilor.

La această acţiune participă atât medicii veterinari din cadrul ANSVSA, cât şi din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene.

Controalele cu această tematică se desfăşoară până pe data de 1 mai inclusiv. Rezultatele acestor verificări vor fi făcute publice după centralizarea datelor finale, a precizat ANSVSA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS