0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Romgaz a semnat contractul cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră

(VIDEO) Romgaz a semnat contractul cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, cu ocazia semnării documentelor de preluare de către Romgaz de la Exxon a activelor pentru 50% din perimetrul Neptun Deep, că gazele din Marea Neagră vor fi extrase nu mai târziu de anul 2026.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/1651149451920459

Potrivit acestuia, estimările oferă garanţii asupra faptului că există cantităţi suficient de mari astfel încât să se asigure gaz şi pentru vecinii României, atât din regiune, cât şi din Uniunea Europeană.

„Este activitatea care a fost pregătită astfel încât să putem să continuăm demersurile de la nivelul Guvernului pentru a putea să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă capacitatea statului român de a-şi îndeplini obiectivul pentru a deveni independent din punct de vedere al resurselor energetice, iar gazul este una dintre ele.

Prin acest act, prin care astăzi vom reuşi să demarăm procesul prin care nu mai târziu de 2026 gazele vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, împreună Romgaz cu compania OMV Petrom, ne vom îndeplini obiectivul pe care l-am asumat, astfel încât să putem să asigurăm necesarul de gaz pentru consumul propriu, iar ţinând cont că estimările ne dau garanţii că există cantităţi suficient de mari să putem să asigurăm gaz şi pentru vecinii noştri, atât din regiune, cât şi din Uniunea Europeană”, a precizat premierul, în cadrul ceremoniei de la Palatul Victoria, conform Agerpres.

Premierul a cerut Romgaz ca împreună cu OMV Petrom să înceapă „cât mai degrabă” investiţiile

Nicolae Ciucă a cerut Romgaz ca împreună cu OMV Petrom să înceapă „cât mai degrabă” investiţiile, astfel încât extracţia gazelor să se întâmple „cel puţin” la termenul asumat, adică finele anului 2026.

„Practic, prin ceea se va realiza, vom asigura dezvoltarea capacităţilor proprii, astfel încât să putem să ne înscriem şi în ceea ce am asumat prin proiectul de lege off shore pe care l-am înaintat luna trecută în Parlament şi asigurăm în felul acesta şi stabilitate şi predictibilitate întregului domeniu energetic din România”, a menţionat el.

La ceremonia de la Palatul Victoria au fost prezenţi ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi David Muniz, însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA în România.

SNGN Romgaz S.A., cel mai mare producător de gaze naturale din România, a semnat contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Preţul de achiziţie achitat de către Romgaz va fi de 1.060.000.000 USD

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, contractul de vânzare-cumpărare a fost aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Romgaz S.A. din data de 28 aprilie. Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor suspensive din contract. Preţul de achiziţie achitat de către Romgaz va fi de 1.060.000.000 USD, putând fi ajustat conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni. Anterior, pe 22 martie, Consiliul de Administraţie al Romgaz a avizat acest contract de vânzare-cumpărare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS