6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn elev de 16 ani a venit la ore cu cuţitul la el

Un elev de 16 ani a venit la ore cu cuţitul la el

Jandarmii dâmboviţeni au fost sesizaţi marţi de agentul de pază al unui liceu din Târgovişte cu privire la faptul că în unitatea şcolară se află un elev care are asupra sa un cuţit, informează TVR.

„Jandarmii dâmboviţeni aflaţi în patrulare în zona instituţiilor de învăţământ au intervenit marţi la un liceu din municipiul Târgovişte. Jandarmii s-au deplasat în zona indicată, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că tânărul, în vârstă de 16 ani, a pătruns în unitatea şcolară cu un cuţit, tip briceag automat, cu buton, având o lamă de aproximativ 11 cm lungime“, precizează miercuri IJJ.

Obiectul periculos a fost ridicat, în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal, iar elevului i s-au întocmit actele de sesizare pentru fapta de „port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituţii publice”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare Poliţiei Municipiului Târgovişte.

„Siguranţa elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmboviţeană, instituţie care are stabilite în responsabilitate 17 unităţi şcolare. La nivel judeţean există o foarte bună colaborare cu directorii instituţiilor de învăţământ şi personalul care asigură paza şi protecţia, aceştia cunoscând faptul că în astfel de situaţii trebuie să apeleze la jandarmi“, arată IJJ Dâmboviţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS