-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRobert Negoiță, urmărit penal pentru ucidere din culpă și abuz în serviciu

Robert Negoiță, urmărit penal pentru ucidere din culpă și abuz în serviciu

Parchetul Sectorului 3 a început, miercuri, urmărirea penală împotriva primarului Robert Negoiță pentru ucidere din culpă și abuz în serviciu, potrivit unor surse.

Acuzațiile vin după accidentul din august 2021, din zona Bibliotecii Naționale, unde un mal de pământ s-a surpat peste câțiva muncitori și sunt legate de organizarea șantiereului.

Primarul Sectorului 3 s-a prevalat de dreptul la tăcere și a refuzat să dea declarații.

Mai sunt urmăriți penal firma care executa lucrările, inginerul șef și un maistru.
La acea vreme, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că șantierul nu era autorizat.
Firma care făcea lucrarea aparţine Primăriei Sector 3, dar nu a respectat măsurile elementare de siguranţă.
USR PLUS consideră ca primarul Robert Negoiţă trebuie să răspundă în faţa justiţiei.

„Din primele informaţii şi documente pe care le au consilierii USR PLUS, nu există autorizaţie de construire pentru lucrarea derulată lângă Biblioteca Naţională. De altfel, în administraţia publică locală este un fapt binecunoscut că firmele primăriei sectorului 3 acţionează la ordinul verbal al lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3”, susține formaţiunea politică pe pagina de Facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS