3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLucian Ovidiu Heiuș, noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală

Lucian Ovidiu Heiuș, noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală


Premierul Nicolae-Ionel Ciucă l-a numit, ieri pe Lucian Ovidiu Heiuș în funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu rang de secretar de stat. Decizia a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.

“Am cerut noului președinte al ANAF ca principalul obiectiv să fie creșterea nivelului de colectare pentru a asigura finanțarea măsurilor economice și sociale pentru protejarea cetățenilor și economiei de efectele perioadei dificile pe care o traversăm. Creșterea încasărilor din primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut trebuie continuată într-un ritm mai susținut. Implementarea proiectelor “Radarul mărfurilor” și „E-factura” sunt, de asemenea, în măsură să aducă mai mulți bani la bugetul de stat și să asigure un mediu de business concurențial”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Lucian Heiuş s-a născut la 13 noiembrie 1965 în Orăştie, judeţul Hunedoara. A urmat cursurile Liceului de Chimie Industrială nr. 1 Orăştie, secţia electrotehnică (1980-1984). Ulterior, a absolvit Facultatea de Mecanică, în cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca (1985-1990), Facultatea de Ştiinţe Economice în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca (1994-1999) şi Facultatea de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca (1994-1999).

De asemenea, în 2006, a absolvit un master în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, conform CV-ului publicat pe Camera Deputaţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS