-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe la declanşarea invaziei ruse, aproape 900.000 de ucraineni au intrat în România

De la declanşarea invaziei ruse, aproape 900.000 de ucraineni au intrat în România

Aproximativ 900.000 de ucraineni au intrat în România de la declanşarea crizei din ţara vecină, a informat, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit unui comunicat al IGPF, luni, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 70.165 de persoane, dintre care 5.530 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 27,9% faţă de ziua precedentă), conform Agerpres.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 2.911 cetăţeni ucraineni

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 2.911 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 31,5%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 644 cetăţeni ucraineni (scădere cu 66%), scrie Agerpres.

De la declanşarea acestei crize (24 februarie), până la data de 9.05.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 897.256 cetăţeni ucraineni, arată Poliţia de Frontieră.

Totodată, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 931.785 ucraineni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS