Începând de la 1 iunie şi până la sfârşitul lunii august, restricţiile anti-COVID-19 referitoare la persoanele care intră pe teritoriul Germaniei vor fi relaxate.
Dovada ce atestă că un turist este vaccinat, s-a vindecat de COVID-19 sau deţine un test cu rezultat negativ – denumită „regula 3G” – nu va mai fi cerută de autorităţile germane, începând de miercuri, 1 iunie, a anunţat ministrul Sănătăţii din această ţară.
În prezent, această dovadă este în continuare cerută la intrarea în Germania
Această dovadă este, în prezent, în continuare cerută la intrarea în Germania pentru toate persoanele cu vârste de peste 12 ani, conform antena3.ro.
„Până la sfârşitul lunii august, vom suspenda regula 3G privind intrarea în ţară”, a declarat ministrul Lauterbach.
Deocamdată nu este clar dacă această regulă va fi reintrodusă începând din luna septembrie.
Reguli stricte vor rămâne însă în vigoare pentru persoanele care intră în Germania venind din aşa-zisele „zone cu variante virale”, dar, în prezent, nicio ţară nu este inclusă într-o astfel de zonă.