0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCând începe programul Rabla pentru electrocasnice 2022

Când începe programul Rabla pentru electrocasnice 2022

Prima sesiune a programului Rabla pentru electrocasnice începe pe 17 iunie. Bugetul programului pentru acest an este de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mare decât anul trecut. Televizoarele nu vor mai fi acceptate în program, de data aceasta, conform antena3.ro.

17 Iunie 2022, ora 10.00 – 23 Iunie 2022, ora 23.59 – se va derula etapa înregistrării populației în program/crearea conturilor;

– 24 Iunie 2022, ora 10.00 – 30 iunie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) populația poate rezerva vouchere pentru categoria: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și categoria frigidere. Bugetul pentru aceasta este de 25.milioane lei

– 1.iulie 2022, ora 10.00 – 7 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – populația poate rezerva vouchere pentru laptopuri și tablete. Pentru această etapă avem prevăzut un buget de 10.000 milioane lei;

– 8 iulie 2022, ora 10.00 – 14 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – se va derula a treia etapă, destinată aparatelor de aer condiționat, uscătoarelor de rufe și aspiratoarelor. Pentru aceasta, bugetul este de 15 milioane lei.

Sesiunea a II-a se va desfășura în lunile noiembrie – decembrie 2022.

Care este valoarea voucherelor

➢ 400 lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasa energetică C;

➢ 400 lei pentru maşini de spălat vase, având cel puțin noua clasă energetică D;

➢ 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;

➢ 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;

➢ 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puţin A++;

➢ 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

➢ 500 lei pentru laptopuri;

➢ 300 lei pentru tablete.

Televizoarele, eliminate din program

”Am eliminat televizoarele pentru că riscam să transformăm acest program într-un program doar pentru ele. Cred că anul trecut am asigurat un sprijin suficient de mare pentru televizoare”, a spus ministrul Tanczos Barna care a menționat că cele mai energofage echipamente sunt aparatele de aer condiționat și alte aparate mari care consumă mult.

”Succesul programului nu se poate măsura în numărul de TV-uri cumpărate”, a spus ministrul, întrebat de ce televizoarele nu mai sunt incluse în Rabla.

Succesul programului ar trebui să se măsoare în numărul de lăzi frigorifice sau frigidere cumpărate.

”Nu cred că un astfel de program trebuie să se concentreze pe televizoare, ci pe echipamente ce ajută gospodăriile să consume mai puțin. Pe acele echipamente se va concentra programul”.

Care sunt noile modificări

„Dorim eliminarea din gospodării a echipamentelor mari consumatoare de energie electrică. Prima sesiune începe pe 17 iunie. Lăsăm această perioadă de pregătire pentru a crea posibilitatea informării și documentării pentru beneficiari.

Anul trecut am constatat un trend foarte ciudat – foartte mulți cetățeni s-au înscris în program, au solicitat vouchere, le-au primit, după care nu le-au valorificat, probabil din lipsa de informații, că nu s-au documentat”, adaugă ministrul Mediului.

Potrivit lui Tanczos Barna, voucherele emise vor trebui valorificate în șapte zile, în loc de 15 zile, iar valoarea acestora a rămas la același nivel ca în 2021.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS