0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZece ţări cer Comisiei Europene să renegocieze contractele pentru vaccinurile Covid-19

Zece ţări cer Comisiei Europene să renegocieze contractele pentru vaccinurile Covid-19

Un grup de zece țări est-europene a solicitat Comisiei Europene să renegocieze contractele pentru vaccinurile Covid-19, arată o scrisoare consultată de Politico care face referire la o supraaprovizionare cu doze și nevoia de a proteja bugetele de stat.

Contractele ar trebui să poată fi încheiate „dacă nu mai este nevoie de ele din punct de vedere sanitar și epidemiologic”, arată una dintre cererile scrisorii. În alte cazuri, ar trebui să fie posibil să fie redus numărul de doze care sunt comandate, astfel încât să reprezinte mai bine cererea pentru seruri.

Polonia a condus inițiativa

Scrisoarea a fost trimisă vineri noapte și se adresează comisarului european pentru sănătate Stella Kyriakides. Polonia a condus inițiativa, iar scrisoarea mai este semnată de Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia.

Unele țări din estul Europei au sesizat anterior îngrijorările că actualele contracte pentru vaccinuri Covid, semnate la apogeul pandemiei, când UE era supusă unei presiuni publice intense să achiziționeze seruri, le-au blocat în situația de a cumpăra prea multe doze de care acum nu mai este nevoie. Comisia a asigurat până la 4,2 miliarde de doze de vaccinuri Covid, de aproape zece ori mai multe ca populația Uniunii Europene. În februarie, 1,3 miliarde de doze erau livrate.

Contractele cu producătorii de vaccinuri oferă o aprovizionare care depășește semnificativ nevoile statelor membre

„În ciuda semnelor că pandemia se diminuează și că niveluri satisfăcătoare de vaccinare au fost atinse în UE, contractele cu producătorii de vaccinuri oferă o aprovizionare care depășește semnificativ nevoile statelor membre și capacitatea de absorbție a acestora”, potrivit scrisorii.

Țările semnatare argumentează că vaccinurile riscă să expire, date fiind problemele întâmpinate cu donarea dozelor, care sunt „o risipă a resurselor publice ce nu poate fi explicată în mod rezonabil publicului”.

Eforturile făcute de Comisie pentru a reface contractele astfel încât să încetinească livrările de vaccinuri nu sunt suficiente, potrivit grupului de state din Europa de Est. Țările au scris că părțile din contracte care reglementează achizițiile de vaccinuri trebuie schimbate.

Scrisoarea mai face referire la problema vaccinurilor care sunt livrate prea aproape de data expirării

Scrisoarea mai face referire la problema vaccinurilor care sunt livrate prea aproape de data expirării, ceva menționat prima dată de țările baltice, și înaintează o cerință pentru o perioadă minimă de depozitare.

Alte cereri includ asigurarea că vaccinurile protejează împotriva celor mai recente variante răspândite în prezent și posibilitatea ca Autoritatea UE pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară să cumpere vaccinuri neutilizate pentru a creea un stoc comun și de asemenea să permită donațiile către restul lumii într-o modalitatea mai coordonată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS