Forţele armate ale Ucrainei au primit noi sisteme de comunicaţii prin satelit Starlink de la fondatorul şi CEO-ul SpaceX, Elon Musk, transmite The Guardian.
Într-un tweet de sâmbătă, Ministerul ucrainean al Apărării a anunţat: „Multitaskerul Elon Musk reuşeşte nu doar să lucreze la pregătirile pentru misiunea pe Marte, ci şi să transmită Starlink serviciilor noastre de informaţii atât de necesare pentru misiunile lor speciale”.
Reprezentanţii armatei ucrainene au mai afirmat că ”apără libertatea pe Pământ pentru ca aceasta să poată fi stabilită şi pe Marte”.