2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOraș acoperit de cenușă vulcanică de două ori într-o săptămână

Oraș acoperit de cenușă vulcanică de două ori într-o săptămână

Un vulcan a erupt duminică în estul Filipinelor, acoperind un oraș cu un strat de cenușă pentru a doua oară într-o săptămână, scrie Le Figaro. Erupția vulcanului Bulusan din provincia Sorsogon a durat aproximativ 17 minute. 

Până pe 5 iunie, acelaşi vulcan a trimis un nor gri pe cel pe o distanţă de un kilometru şi a acoperit 10 sate cu cenuşă. Duminică dimineață, locuitorii orașului Juban, încă afectați de erupția de săptămâna trecută, au fost treziți de zgomotul produs de vulcan.

„Am crezut că plouă, dar când m-am uitat afară, era cenușă peste tot”, a declarat un bărbat. „Altădată, râul nostru era limpede, dar acum are culoarea cenușii”, a adăugat el.

Nu au fost răniți în urma erupției

Nu au fost răniți în urma erupției, dar autoritățile au emis un avertisment pentru „tulburări de intensitate scăzută”.

„Încă nu putem spune că s-a terminat. Este întotdeauna posibil ca această erupție să fie urmată de alta, motiv pentru care trebuie să rămânem precauți în privința vulcanului Bulusan”, a declarat Renato Solidum.

Cinci zboruri au fost anulate în regiune

La fața locului au fost trimise echipe de intervenție, care să curețe drumurile acoperite de cenușă și pentru a ghida șoferii din cauza vizibilității reduse. Cinci zboruri au fost anulate în regiune.

Serviciul local pentru dezastre din Juban a declarat că 366 de persoane s-au adăpostit în adăposturi de urgență, majoritatea fiind evacuate cu câteva zile înainte de erupție din cauza unei serii de cutremure.

Vulcanul Bulusan a fost activ în ultimii ani, o serie de erupții similare producându-se în 2016 și 2017.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS