3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, s-a autosuspendat din funcţie

Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, s-a autosuspendat din funcţie

Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei PSD Neamţ, în urma incidentului de la Luţca, unde un pod aflat în administrarea Consiliului Judeţean, ce fusese reabilitat în urmă cu câteva luni, s-a prăbuşit.

Întrebat dacă s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei, Ionel Arsene – care este şi preşedinte al CJ Neamţ – a declarat joi că informaţia este reală, conform Agerpres.

Totodată, acesta a confirmat că preşedinte interimar al filialei PSD Neamţ este preşedintele executiv Daniel Harpa.

În urmă cu o săptămână, podul de la Luţca s-a prăbuşit

În urmă cu o săptămână, podul de la Luţca, reabilitat cu peste 7 milioane lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, s-a prăbuşit în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară. O persoană a fost rănită uşor în urma incidentului. Traficul rutier în zonă a fost deviat pe alte rute, urmând ca Armata să facă un pod de pontoane până la construcţia unui pod nou.

DNA a deschis un dosar penal in rem

DNA a deschis un dosar penal in rem ca urmare a acestui incident. De asemenea, IPJ Neamţ are în lucru două dosare penale, unul pentru vătămare corporală din culpă, iar altul pentru abuz în serviciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS