6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCurțile de Apel din București și Craiova cer Înaltei Curți să decidă cum se aplică unitar deciziile CCR privind prescripția

Curțile de Apel din București și Craiova cer Înaltei Curți să decidă cum se aplică unitar deciziile CCR privind prescripția

Curțile de Apel din București și Craiova au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să clarifice cum se aplică deciziile CCR privind prescripția nr. 297/2018 și 358/2022, potrivit unor documente consultate de G4media.ro. Miza: scapă sau nu inculpați și condamnați precum Elena Udrea, Ioana Băsescu, Adrian Mititelu și alții.

Înalta Curte a stabilit termen pentru judecarea acestei cereri privind dezlegarea unei probleme de drept pe data de 25 octombrie 2022, potrivit avocatului Adrian Toni Neacșu.

În esență, problema de drept ridicată este următoarea: dacă în ce privește perioada 25 iunie 2018 – data intrării în vigoare a primei decizii CCR privind prescripția – și 30 mai 2022 – data la care legislaţia a fost pusă în acord, prin OUG 71/2022, cu cele două decizii CCR privind prescripția -, lucrurile sunt clare pentru instanțe, după motivarea deciziei CCR 358/2022, în sensul că, în această perioadă, prescripția nu poate fi întreruptă prin comunicarea unor acte de procedură, cum ar fi citarea la parchet, sau – în limbajul specialiștilor în drept – nu mai există prescripție specială, ci doar generală.

În ce privește perioadele de la 1 februarie 2014 – data intrării în vigoare a noilor coduri penale și de procedură penală – și data de 25 iunie 2018 – data intrării în vigoare a primei decizii CCR privind prescripția – și de la data de 30 mai 2022 – când legislaţia a fost pusă în acord, prin OUG 71/2022, cu cele două decizii CCR privind prescripția – în viitor, lucrurile nu mai sunt clare, iar instanțele interpretează haotic deciziile CCR.

Curțile de Apel din București și Craiova întreabă ÎCCJ dacă deciziile CCR retroactivează și ultra-activează

Prin urmare, Curțile de Apel din București și Craiova întreabă ÎCCJ dacă deciziile CCR retroactivează și ultra-activează pe principiul legii penale mai favorabile înainte de prima decizie a CCR și după a doua decizie a CCR privind prescripția, adică dacă imposibilitatea întreruperii cursului prescripției se aplică și în perioadele 1 februarie 2014 – 25 iunie 2018 și 30 mai 2022-viitor.

Care este miza

Miza este simplă, dar extrem de importantă, după cum a explicat G4media.ro aici.

Spre exemplu în dosarele privindu-le pe Elena Udrea și Ioana Băsescu – au explicat juriști pentru G4media.ro – prescripția a fost întreruptă în 2015 și 2016 când cele două au fost citate la DNA.

Dacă decizia de neconstituționalitate a articolului 155 din Codul penal privind întreruperea prescripției ar retroactiva pe principiul legii penale mai favorabile, adică s-ar aplica și înainte de data primei decizii a CCR privind prescripția din data de 25 iunie 2018, atunci dosarele Elenei Udrea și Ioanei Băsescu ar fi prescrise și cele doua ar scapa de problemele penale.

Miza cea mare – spun specialiștii consultați de G4media – ar fi dacă fata cea mare a fostului președinte, Ioana Băsescu, condamnată la fond în dosarul Hidroelectrica la 5 ani de detenție, scapă sau nu de închisoare în eventualitatea în care ar fi condamnată și la apel prin verdict definitiv.

Însă cazurile Elenei Udrea și Ioanei Băsescu sunt doar exemple notorii. În realitate, toți inculpați anchetați sau judecați în acest moment și toate persoanele condamnate din România vor cere parchetelor și instanțelor să li se aplice deciziile CCR privind prescripția și să verifice dacă faptele lor erau/sunt prescrise, au explicat juriștii consultați de G4media.ro.

Persoanele condamnate vor formula cereri de revizuire sau contestații în anulare

Iar persoanele condamnate vor formula cereri de revizuire sau contestații în anulare pentru a stabili dacă faptele lor erau prescrise în momentul în care au fost condamnate. Dacă da, atunci vor solicita să fie eliberate din închisoare. Este cazul patronului de la FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu. El a solicitat instanțelor să i se reanalizeze cazul din perspectiva deciziilor CCR privind prescripția, iar până ce instanța va judeca cererea lui, a solicitat să i se suspende pedeapsa, adică să fie eliberat din pușcărie.

Tribunalul Dolj a decis să îl elibereze, dar decizia nu este definitivă. Verdictul definitiv privind eliberarea lui Mititelu va fi dat de Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS