7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRabla pentru electrocasnice, prima etapă. Au fost aprobate 62.500 de vouchere

Rabla pentru electrocasnice, prima etapă. Au fost aprobate 62.500 de vouchere

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, în prima etapă, 62.500 de vouchere, a câte 400 de lei fiecare.

25.695 vouchere au fost pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare, 24.096 vouchere pentru categoria maşini de spălat rufe, iar 12.709 vouchere pentru categoria maşini de spălat vase, transmite Administraţia Fondului pentru Mediu.

Valabilitatea voucherelor este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM

Valabilitatea voucherelor este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat, conform antena3.ro.

„Voucherul se poate folosi fie în magazinele fizice prezentat pe un dispozitiv mobil sau imprimat, fie în magazinele on-line prin utilizarea codului voucherului în formularul de comandă din site-ul comerciantului. Solicitanţii aprobaţi în această etapă nu vor mai putea selecta vouchere pentru aceeaşi categorie de electrocasnice pe parcursul acestui an calendaristic.

Voucherul este nominal şi netransmisibil

Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică”, se menţionează într-un comunicat al AFM.

Potrivit AFM, beneficiarul are obligaţia de a încărca CI/BI şi declaraţia pe proprie răspundere pusă la dispoziţie de AFM, în aplicaţia informatică, până la momentul utilizării voucherului.

Lista comercianţilor la care pot fi utilizate voucherele este publicată pe site-ul Admnistraţiei Fondului pentru Mediu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS