0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcia sprijină aderarea Finlandei și Suediei la NATO

Turcia sprijină aderarea Finlandei și Suediei la NATO

Țările NATO, reunite în cadrul unui summit la Madrid, vor invita oficial miercuri Suedia și Finlanda să se alăture Alianței, după ce Turcia și-a ridicat marți seară dreptul de veto asupra aderării lor, a declarat secretarul general al NATO într-o conferință de presă.
„Sunt încântat să anunț că avem un acord care deschide calea pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO” și care răspunde „preocupărilor Turciei privind exporturile de arme și lupta împotriva terorismului”, a adăugat Jens Stoltenberg.

Acordul, semnat în fața camerelor de luat vederi de către șefii diplomațiilor celor trei țări la începutul summitului Alianței Atlantice de la Madrid, „confirmă că Turcia va susține, la summitul din această săptămână, invitația Finlandei și Suediei de a adera la NATO”, a declarat președintele finlandez Sauli Niinistö într-un comunicat.
El și premierul Suediei au avut o întrevedere cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în urma căreia a fost făcut anunțul. Ulterior, un oficial american a dezvăluit că președintele Joe Biden a fost implicat în negocierile „din culise” dintre cele două țări nordice și Turcia.

Niinistö a declarat că angajamentul a venit după ce cele trei țări au semnat un memorandum comun „pentru a-și extinde sprijinul deplin împotriva amenințărilor la adresa securității fiecăreia dintre ele”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS