0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat în PTF Galaţi

O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat în PTF Galaţi

Un TIR cu cisternă încărcată cu GPL, condus de un şofer ucrainean, s-a răsturnat, vineri, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, informează TVR.

Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi prin 112 despre producerea unui accident rutier pe E 87, la ieşirea din ţară, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi.

Un TIR cu cisternă încărcată cu GPL a rupt parapetul de protecţie al drumului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Din primele verificări, se pare că bărbatului aflat la volan i s-ar fi făcut rău şi ar fi pierdut controlul direcţiei.

TIR-ul se deplasa cu viteză mică, pentru că se afla într-o coloană cu alte maşini care aşteptau să intre în vamă.

Conducătorul auto a fost rănit uşor şi a fost transportat la spital.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS