-0.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel puțin cinci oameni au murit în timpul unui cutremur, în Iran

Cel puțin cinci oameni au murit în timpul unui cutremur, în Iran

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, sâmbătă, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter produs în sudul Iranului, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Cutremurul a avut loc într-o zonă situată la 100 de kilometri sud-vest de portul Bandar Abbas, potrivit Institutului Seismologic al Statelor Unite (USGS). Acesta a avut loc la o adâncime de zece km, conform informaţiilor furnizate de Centrul Seismologic European Mediteranean.

Agenţia de presă statală IRNA a anunţat că au urmat alte două cutremure. Acestea au avut magnitudinea de 6,3, respectiv 6,1 grade pe scara Richter. De asemenea, s-au înregistrat mai mult de 12 replici.

Cutremur în Iran: Cel puțin 19 răniți

Din informaţiile transmise de televiziunea de stat şi de IRNA, seismul a afectat, în principal, provincia de coastă Hormozgan. Un număr de cel puţin 19 persoane au fost rănite, inclusiv în satul Sayeh Khosh din această provincie, unde cele cinci cadavre au fost recuperate de sub dărâmături. 12 persoane au fost spitalizate.

Situat la intersecţia mai multor plăci tectonice, Iranul este o zonă cu activitate seismică puternică.

Cel mai mortal seism din Iran a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter şi s-a produs în 1990. 40.000 de persoane din nordul Iranului şi-au pierdut viaţa în urma acestui cutremur.

Citește: Peter Imre a murit. Cunoscutul om de afaceri suferea de o boală incurabilă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS